Tronul Lumii Inelare [The Ringworld Throne - ro]

— Aş vrea să ucizi toţi Vampirii de sub Arcadă, spuse el.

— Nu am o asemenea putere, veni răspunsul şoaptei.

— Atunci, ce putere ai?

— Tegger, eu sunt o minte şi o voce. Ştiu multe lucruri. Uneori, văd unele lucruri înaintea ta. Nu mint niciodată.

„O creatură nefolositoare”, gândi Tegger, apoi rosti cu glas tare:

— Spiritule, intenţiile tale bune îţi depăşesc posibilităţile. Ce-ar fi dacă aş vrea un peşte să-l mănânc?

— Asta pot să fac. Vrei să aştepţi?

— Vreau, dar de ce?

— Eu nu trebuie să fiu văzută. Aş putea mult mai repede să-ţi spun cum să-ţi prinzi singur peştele.

Adevărat, pe ţărm era multă agitaţie.

— Ai un nume?

— Spune-mi cum doreşti.

— Şoapta.

— Bun.

— Şoaptă, vreau să omor Vampirii.

— Asta vor toţi tovarăşii tăi. Ai să te întorci la ei?

— Nu! se scutură brusc Tegger.

— Gândeşte-te la lucrurile de care ai avea nevoie. Deja, ar trebui să ştii că puterea Vampirilor ajunge mai departe decât sabia ta…

Tegger bombănea, ţinându-şi capul foarte plecat şi palmele peste urechi. Şoapta îl aşteptă să termine, apoi spuse:

— Aveţi nevoie de apărare. Ar trebui să facem o listă.

— Şoaptă, nu vreau să vorbesc cu nici unul dintre ei.

Începuse să-şi amintească că, de-a lungul falanului de nopţi petrecute printre oamenii lui Thurl, el şi Warvia încercaseră să le explice de ce natura lor monogamică îi făcea să reziste ispitei Vampirilor. Lucrul acesta le iritase pe celelalte specii.

— În primul vehicul, nu se găseşte nimeni, cu excepţia lui Harpster, spuse Şoapta. Harpster doarme. Chiar dacă se trezeşte, nu te va deranja! Ia tot ce-ţi trebuie.

Vala ar fi vrut să pătrundă în spiritul lucrurilor.

Apa era rece. Trebuia să fii activ ca să-ţi păstrezi căldura corpului. Se părea că se hotărâseră să se spele unii pe alţii. Discuţiile ce implicau fizionomiile şi rishathra erau purtate mai mult prin semne. Chitakumishad şi Rooballabl încercau să găsească o poziţie care să-l lase pe Chit cu gura deasupra apei. Beedj şi Twuk priveau şi făceau sugestii. Prin spălare, fuseseră înlăturaţi toţi paraziţii, dar Culegătorii se obişnuiseră să-i caute şi-i găseau până şi pe cei mai insignifianţi.

Barok se răsuci râzând. O apucă pe Vala de umeri şi o întoarse cu spatele la el. Apoi, începu să-i frece spatele cu un ghemotoc de vegetale acvatice.

Erau cu toţii minunat de prietenoşi, aşa cum ar fi fost normal între specii care nu concurau pentru aceleaşi lucruri, care aveau nevoi diferite. Toate ar fi fost bune, dacă şi Warvia şi Tegger ar fi venit alegând din cabina vehiculului, ţinându-se de mână.

Valavirgillin privi peste umăr. Zgomotul valurilor înghiţi o bună parte din vocea ei scăzută.

— Sabarokaresh, am nevoie de ajutorul tău. Al tău, al lui Kaywerbrimmis şi al lui Chitakumishad.

Barok continua ce începuse.

— Ce fel de ajutor?

— Să veniţi cu mine, când am să caut în Vehiculul Doi. Mâinile bărbatului încetară s-o mai frece. Acesta se uită împrejur.

— Nu cred că ar trebui să-l deranjăm pe Chit.

— Nu. Crezi că asta o să-l aducă la muncă?

— S-ar putea să se înece singur. Iată-l pe Kay acolo. Era o privelişte neobişnuită.

Puţin mai încolo, Kaywerbrimmis era întins pe burtă, mai mult în apă, şi desena hărţi în noroi cu degetul. O Făptură neidentificabilă a Fluviului îl sfătuia. Vala se răsuci pe cealaltă parte şi întrebă:

— Ai învăţat ceva?

— Poate.

— Ne oferi câteva frânturi din timpul tău, mie şi lui Barok?

Kay privi în jur, îi studie figura şi decise să nu pună întrebări. Sări în picioare şi o porni alături, la fel de gol ca şi ei. Nu mai era nici o şansă ca Vala să ajungă la grămăjoara ei de haine.

I-ar fi plăcut să meargă dezbrăcată, dacă ploaia ar mai fi încetat. Oare hainele erau atât de periculoase? Nu se punea numai problema de a rămâne curat. Un Vampir putea să înveţe că există sânge sub miasma hainelor ţesute sau a celor din piele tăbăcită.

Acum, nu-şi dorea hainele, ci numai traista.

Dar o femeie goală cu traista pe umăr, ar fi fost o imagine destul de nefirească.

… Oh, fără îndoială, totul trebuia să fie cât mai normal.

Când cei trei se depărtaseră suficient pentru a mai putea fi auziţi de cineva, Vala întrebă:

— Kay, cum s-a comportat Warvia… ?

— A rishat cu noi toţi.

Ea se urcase pe treapta laterală a vehiculului.

— A deranjat-o?

— Da. De câteva ori, a încercat să iasă afară. Poate dorea să scape de noi, sau să meargă la Vampiri. Oricum, aceştia i-ar fi venit de hac. Greşeşte când crede că este imună.