Vorbitor în numele morţilor [Speaker for the Dead - ro]

Vestea morţii lui Pipo nu avea o importanţă limitată şi locală. Ea se transmise instantaneu prin ansiblu către toate cele O Sută de Lumi. Primele fiinţe extraterestre descoperite de la Xenocidul Săvârşitorului încoace uciseseră prin tortură pe acea fiinţă umană numită să le observe. În interval de câteva ore, savanţi, oameni de ştiinţă, politicieni şi ziarişti începură să ia atitudine.

Curând se formă un consens: „Un singur incident, petrecut în împrejurări neelucidate, nu dovedeşte eşecul politicii duse de Consiliul Stelar în problema purceluşilor. Dimpotrivă, faptul că nu a murit decât un om pare să evidenţieze înţelepciunea actualei politici de semi-pasivitate. Prin urmare, nu trebuie să facem nimic altceva decât să observăm într-un ritm mai puţin intens”. Succesorul lui Pipo primi instrucţiuni să-i viziteze pe purceluşi doar o dată la câteva zile şi să nu stea niciodată mai mult de o oră. Nu trebuia să-i determine pe purceluşi să răspundă la întrebări referitoare la modul în care îl trataseră pe Pipo. Aceasta era o reafirmare a binecunoscutei politici de pasivitate.

Consiliul dovedi de asemenea o deosebită preocupare pentru moralul oamenilor de pe Lusitania. În pofida costurilor ridicate, coloniştilor li se trimiseră prin ansiblu numeroase programe noi de divertisment pentru a-i ajuta să-şi şteargă din minte înfiorătoarea crimă.

Iar apoi, după ce framlingii i-au ajutat cum s-au priceput mai bine pe locuitorii Lusitaniei, care, la urma urmelor, se aflau la ani-lumină depărtare, oamenii celor O Sută de Lumi s-au întors la grijile lor.

Din jumătate de trilion de fiinţe umane de pe cele O Sută de Lumi, doar una singură simţi moartea lui João Figueira Alvarez, numit şi Pipo, ca pe o mare schimbare în desfăşurarea propriei sale vieţi. Andrew Wiggin era Vorbitor în numele Morţilor în oraşul universitar Reykjavik, renumit ca păstrător al culturii nordice, aşezat precar pe pantele abrupte ale unui fiord de forma unui cuţit care pătrundea în granitul lumii îngheţate de pe Trondheim, exact la ecuator. Venise primăvara, aşa că zăpada bătea în retragere, iar ierburile şi florile fragile se înălţau spre soarele sclipitor pentru a căpăta tărie. Andrew şedea pe coama unui deal însorit, înconjurat de vreo zece-doisprezece studenţi care învăţau deja despre istoria colonizării interstelare. Pe jumătate absorbit de alte gânduri, Andrew îi asculta pe studenţi dezbătând înfierbântaţi întrebarea dacă victoria deplină a oamenilor în Războaiele cu Gândacii fusese un preludiu necesar la expansiunea umană. Astfel de dispute degenerau întotdeauna pe negândite în defăimarea monstrului uman, Săvârşitorul, pe vremea aceea comandant al flotei interplanetare care comisese Xenocidul Gândacilor. Andrew se simţi îndemnat să-şi lase mintea să mai rătăcească; nu putea spune că subiectul îl plictisea, însă prefera ca el să nu-i acapareze întreaga atenţie.

Apoi, micul implant de computer pe care-l purta ca pe o nestemată în ureche îl anunţă de moartea crudă a lui Pipo, xenologul de pe Lusitania şi atunci se trezi brusc din visare. Îi întrerupse pe studenţi:

— Ce ştiţi despre purceluşi? întrebă el.

— Sunt singura noastră speranţă de mântuire, spuse unul dintre studenţi, care îl lua mult mai în serios pe Calvin decât pe Luther.

Andrew se uită imediat la studenta Plikt, despre care ştia că nu va putea suporta un asemenea misticism.

— Ei nu există pentru a servi vreunui scop uman, nici măcar pentru a fi obiect de mântuire, spuse Plikt cu un dispreţ distrugător. Sunt adevăraţi ramen, la fel ca şi Gândacii.

Andrew clătină din cap, dar se încruntă.

— Foloseşti un cuvânt care nu este în vocabularul tuturor.

— S-ar cuveni să fie, spuse Plikt. Toată lumea de pe Trondheim, fiecare Nordic din cele O Sută de Lumi trebuia să fi citit deja Istoria lui Wutan din Trondheim de Demostene.

— Trebuia, dar n-am citit-o, oftă un student.

— Daţi-o jos de pe catalige, spuse altul. Plikt e singura femeie pe care o cunosc în stare să meargă pe catalige şi să stea jos în acelaşi timp.

Plikt închise ochii.

— Limba Nordică are patru cuvinte pentru a denumi gradele de straneitate. Primul este din-alt-ţinut sau utläning, străinul pe care-l recunoaştem ca fiind fiinţă umană a lumii noastre, dar din alt oraş sau alta ţari Al doilea este framling — Demostene renunţă la accentul din cuvântul nordic framling. Acesta e străinul pe care-l recunoaşte ca uman, dar venit din altă lume. Al treilea este ramen, străinul pe care-l recunoaştem ca uman, dar aparţinând altei specii. Al patrulea se referă la adevăraţii extratereştri, varelse, între care includem şi animalele, pentru că dialogul cu ele este imposibil. Trăiesc, dar n-am putea bănui ce scopuri sau cauze le fac să acţioneze. S-ar putea ca aceste creaturi să fie inteligente, conştiente de propria existenţă, dar nu avem cum să aflăm asta.