Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein

Ferestrele biroului lui Azarov dădeau spre parc. Privind pe geam academicianul vedea vârfurile teilor și paralelipipedul cenușiu, de beton și sticlă, al noii clădiri, înălțându-se deasupra arborilor. Arkadi Arkadievici nu se sătura niciodată să admire acest peisaj, care în fiecare dimineață îl ajuta să-și alunge Starea de neurastenie, îi dădea forțe noi. Dar astăzi, aruncându-și ochii pe fereastră nu făcu decât să se strâmbe acru și să se întoarcă.

Sentimentul singurătății și al unei oarecari vinovății, resimțite cu o zi în urmă, nu-l mai părăsea. „Eh! încercă să scape de această apăsare Azarov. Când moare cineva, te simți vinovat doar că ai rămas în viață. Mai ales dacă răposatul e și mai tânăr decât tine. Iar în știință singurătatea e ceva natural și obișnuit la fiecare creator. E greu să-l înțelegi pe celălalt. De aceea noi înlocuim adesea înțelegerea reciprocă printr-un acord tacit de a nu încerca să ne amestecăm unul în treburile altuia… Dar ce știa el? Ce făcea el?”

— Pot să intru? Bună dimineața, Arkadi Arkadievici! Hilobok se apropie, răspândind în jurul său un miros puternic de colonie.

…Aluzia lui Onisimov îl tulburase adânc pe Harri Haritonovici. Îl frământa gândul că s-ar putea presupune cum că el s-a răfuit cu Krivoșein din cauza tezei de doctorat, că l-ar fi persecutat și astfel a contribuit la uciderea lui. „Se știe că atunci când a murit un om, totdeauna se caută vinovatul. Iar la noi, s-ar putea, cu asemenea oameni…” se gândea docentul, simțindu-se deodată ca un animal hăituit. El nu știa încă precis de ce și de cine anume ar trebui să se teamă, dar simțea că trebuie să facă ceva ca să n-o pățească. „Nu, trebuie să iau măsuri!”

Așa, prin urmare, eu am pregătit aici un proiect de decizie, Arkadi Arkadievici, cu privire la incidentul cu Krivoșein. Asta ca să existe forme în regulă referitor la tot ce-l privește pe el… și această întâmplare. Decizia nu are decât două puncte: primul se referă la comisie și al doilea la închiderea temporară a laboratorului. Vă rog să luați cunoștință, Arkadi Arkadievici, și dacă nu aveți nimic de obiectat…

Hilobok se aplecă peste biroul lăcuit și îi întinse academicianului o foaie de hârtie dactilografiată.

— Prin urmare, în componența comisiei pentru cercetarea acestui incident l-am trecut pe tovarășul Bezmernâi, inginerul care răspunde de tehnica securității. El trebuie să se ocupe de astfel de treburi conform regulamentului de ordine interioară. L-am inclus și pe Ippolit Illarionovici Voltamperov, ca specialist în tehnica electronică, pe Aglaia Mitrofanovna Garaju ca membră a comitetului local de protecție a muncii, pe Liudmila Ivanovna, de la cancelarie, în calitate de secretar tehnic al comisiei… Ei, și am zis să mă trec și pe mine în fruntea comisiei, și dacă dumneavoastră, Arkadi Arkadievici, nu aveți nimic împotrivă, am să iau asupra mea și această sarcină, deh! mai adăuga el, uitându-se îngrijorat la academician.

Arkadi Arkadievici îl examină îndelung pe credinciosul său secretar științific. Docentul era bine bărbierit și spilcuit ca de obicei. O cravată îngustă, purpurie, i se prelingea pe cămașa scrobită, ca sângele dintr-o beregată tăiată. Dar nu atât înfățișarea cât mai ales vocea reținută ale lui Harri Haritonovici îi provocă academicianului o repulsie neobișnuită. „De ce această emoție, această frământare… Dar te înțeleg bine, Harri Haritonovici, te înțeleg perfect! Poate că tocmai de aceea îl țin în preajma mea, pentru că văd prin el, îl înțeleg pe deplin. Din partea lui nu te poți aștepta la acte mărețe și spontane. Țelurile lui sunt clare. Când scopurile unui sistem funcțional sunt limpezi, comportarea lui e mult mai ușor de prevăzut decât atunci când țelurile sunt necunoscute. Un asemenea principiu există în sistemologie… Sau pentru că îmi place, pur și simplu să mă compar zilnic cu el? Poate că tocmai din cauza aceasta ne apasă singurătatea, pentru că ne înconjurăm de oameni deasupra cărora e ușor să te înalți?”