O perfecta zi perfecta de Martin Page. carte PDF📚
- Автор: Martin Page
- Язык: Română
- Жанр: Другая драматургия
Электронная книга - «O perfecta zi perfecta de Martin Page. carte PDF📚». Краткое содержание книги:
Un tanar care seamana putin cu eroul din M-am hotarat sa devin prost, dar cu alt handicap: imaginatia.Ca sa corespunda, la serviciu, tiparului de angajat ideal, are chiar si o familie de inchiriat. Dar, orice ar face, lumea in care traieste pare a fi mereu intr-un stanjenitor contratimp cu el.Intrebarea criticului: Cum trebuie inteleasa o zi perfecta intr-o lume perfect imperfecta?
Fragment :
Radioul cu deşteptător porneşte cu două minute înainte de jurnalul
de dimineaţă. E un vechi obicei: îmi lasă timp să mă aşez pe marginea
patului, să trag sertarul noptierei şi să scot din el revolverul Magnum 357
încărcat, pe care l-am pregătit cu grijă din ajun, înainte de a mă culca.
Arunc o tabletă de aspirină efervescentă în paharul aşezat lângă
veioză. Tableta se dizolvă cu un sfârâit de bule; golesc jumătate de pahar
dintr-o înghiţitură. îmi pun ţeava argintie a revolverului în gură şi apăs pe
trăgaci. Capul îmi explodează; zeci de bucăţele de os se înfig în pereţii
acoperiţi cu tapet albastru închis, presărat cu stele, pe care l-am pus vara
trecută; o bucăţică de hipofiză aterizează în pahar; sângele îmi spală
dormitorul cu un roşu curat. Chit că pierd câteva minute de
somn, prefer să mă omor înainte de ştiri.
După aia e mai bine.
Constat că nu e nimeni lângă mine, nimeni care să tragă de
cearşafuri, nimeni care să bombăne şi să-mi dea un pupic pe umăr. Nu e
nevoie să caut prin cutele plăpumii, singurii mei tovarăşi sunt acarienii.
Culcuşul rece, nu mă va aştepta nimeni, scăpat dintr-un vis, în bucătărie
nu mă va aştepta nimeni cu ceaşca de ceai în mână, cu ciocolata
pregătită pentru mine, aburind într-o crăticioară roşie cu smalţul sărit. E
rece patul în care a dormit doar un singur trup; ca să faci foc îţi trebuie
două bucăţi de cremene.
Ca un nebun neobişnuit cu faptul că are două picioare, nu m-am
obişnuit niciodată cu această realitate imuabilă. Descopăr întotdeauna cu
aceeaşi surprindere că nu e nimeni lângă mine care să mă iubească şi să
mă trădeze.
Numărul anilor ar fi trebuit totuşi să preschimbe această anomalie în
regulă, dar metamorfoza nu s-a produs. Grefa de realitate nu a prins,
corpul şi sufletul meu nu s-au adaptat la condiţia mea. Ca un act recurent
de rezistenţă, refuză să accepte
viaţa mea sentimentală şi îmi dau de ştire trimiţându-mi mesajul
arhaic al durerii.
Ceea ce, în străfundul meu, împiedică orice resemnare, dar aş da
oricât pentru ca aceste suferinţe să înceteze. Există aniversări de
căsătorie şi de întâlniri amoroase: încântător de multe daruri, ce tort
impunător!
Există de asemenea aniversări cotidiene de celibat: încântător de
multe nimicuri, ce nimic impunător! Intru în baie. Gresia rece de sub tălpi
îmi dă un sentiment de siguranţă: sunt multe lucruri inerte pe lumea asta,
care nu plâng şi care pot fi lipite cu ciment. Gresia are o întrebuinţare
precisă, poate fi pusă pe jos, pe pereţi, chiar şi pe tavan. Că e lipită
singură sau cu mii de congenere, tot rece va fi mereu. Singurele lucruri
care o pot atinge sunt picioarele mele şi temperatura încăperii. Despre
soarta plăcilor ştirbite sau sparte nici nu se vorbeşte, sunt aruncate,
masacrate de eugenismul industrial; lor cel puţin nu li se dă de înţeles că
vor avea totuşi un loc, un viitor într-o cameră de baie de reinserţie.
Mi-ar plăcea să fiu înzestrat cu acest soi de psihologie fiziologică:
fericit când e cald,
nefericit când e frig. Cu siguranţă n-aş face economie la încălzire,
dar aş fi mulţumit să ştiu că dispoziţia mea nu mai depinde de factori atât
de fragili precum iubirea, atenţia, soarta omenirii.
Fragment :
Radioul cu deşteptător porneşte cu două minute înainte de jurnalul
de dimineaţă. E un vechi obicei: îmi lasă timp să mă aşez pe marginea
patului, să trag sertarul noptierei şi să scot din el revolverul Magnum 357
încărcat, pe care l-am pregătit cu grijă din ajun, înainte de a mă culca.
Arunc o tabletă de aspirină efervescentă în paharul aşezat lângă
veioză. Tableta se dizolvă cu un sfârâit de bule; golesc jumătate de pahar
dintr-o înghiţitură. îmi pun ţeava argintie a revolverului în gură şi apăs pe
trăgaci. Capul îmi explodează; zeci de bucăţele de os se înfig în pereţii
acoperiţi cu tapet albastru închis, presărat cu stele, pe care l-am pus vara
trecută; o bucăţică de hipofiză aterizează în pahar; sângele îmi spală
dormitorul cu un roşu curat. Chit că pierd câteva minute de
somn, prefer să mă omor înainte de ştiri.
După aia e mai bine.
Constat că nu e nimeni lângă mine, nimeni care să tragă de
cearşafuri, nimeni care să bombăne şi să-mi dea un pupic pe umăr. Nu e
nevoie să caut prin cutele plăpumii, singurii mei tovarăşi sunt acarienii.
Culcuşul rece, nu mă va aştepta nimeni, scăpat dintr-un vis, în bucătărie
nu mă va aştepta nimeni cu ceaşca de ceai în mână, cu ciocolata
pregătită pentru mine, aburind într-o crăticioară roşie cu smalţul sărit. E
rece patul în care a dormit doar un singur trup; ca să faci foc îţi trebuie
două bucăţi de cremene.
Ca un nebun neobişnuit cu faptul că are două picioare, nu m-am
obişnuit niciodată cu această realitate imuabilă. Descopăr întotdeauna cu
aceeaşi surprindere că nu e nimeni lângă mine care să mă iubească şi să
mă trădeze.
Numărul anilor ar fi trebuit totuşi să preschimbe această anomalie în
regulă, dar metamorfoza nu s-a produs. Grefa de realitate nu a prins,
corpul şi sufletul meu nu s-au adaptat la condiţia mea. Ca un act recurent
de rezistenţă, refuză să accepte
viaţa mea sentimentală şi îmi dau de ştire trimiţându-mi mesajul
arhaic al durerii.
Ceea ce, în străfundul meu, împiedică orice resemnare, dar aş da
oricât pentru ca aceste suferinţe să înceteze. Există aniversări de
căsătorie şi de întâlniri amoroase: încântător de multe daruri, ce tort
impunător!
Există de asemenea aniversări cotidiene de celibat: încântător de
multe nimicuri, ce nimic impunător! Intru în baie. Gresia rece de sub tălpi
îmi dă un sentiment de siguranţă: sunt multe lucruri inerte pe lumea asta,
care nu plâng şi care pot fi lipite cu ciment. Gresia are o întrebuinţare
precisă, poate fi pusă pe jos, pe pereţi, chiar şi pe tavan. Că e lipită
singură sau cu mii de congenere, tot rece va fi mereu. Singurele lucruri
care o pot atinge sunt picioarele mele şi temperatura încăperii. Despre
soarta plăcilor ştirbite sau sparte nici nu se vorbeşte, sunt aruncate,
masacrate de eugenismul industrial; lor cel puţin nu li se dă de înţeles că
vor avea totuşi un loc, un viitor într-o cameră de baie de reinserţie.
Mi-ar plăcea să fiu înzestrat cu acest soi de psihologie fiziologică:
fericit când e cald,
nefericit când e frig. Cu siguranţă n-aş face economie la încălzire,
dar aş fi mulţumit să ştiu că dispoziţia mea nu mai depinde de factori atât
de fragili precum iubirea, atenţia, soarta omenirii.