Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein
- Автор: Савченко Владимир Иванович
- Год: 1971
- Язык: Română
- Год: Editura Albatros
- Переводчик: George Iaru
- Жанр: Научная фантастика
Электронная книга - «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein». Краткое содержание книги:
— Dar i se poate da „mașinii-mamă” o oarecare limită inferioară de selectare a informației… un fel de filtru pentru trierea prostiei și a vulgarității. Sau i se poate fixa un program rigid…
— … care odată cu formele să vâre în consumatorul de masă un bogat conținut interior? Dar dacă el nu va dori acest lucru? Are sau nu dreptul, pe banii lui, să nu-l dorească? „Dar ce, sunt cumva anormală — va protesta aceeași tovărășică — de vreți să mă rectificați? Voi sunteți niște caraghioși!” înțelegi, fermitatea de beton armat a poziției filistinului și a omului vulgar, trivial, rezidă tocmai în faptul că ei consideră că normală, exemplară propria lor comportare.
Dar se poate face ca această comportare să nu fie considerată normală de „mașina-mamă”.
— „Hm… Propun efectuarea unei experiențe simple. Vâră, te rog, degetul în lichid.
— Care din ele?
— Acela de care să nu-ți pară rău.
Am vârât în lichid degetul inelar. Dublura își puse coiful” și se apropie de dulăpiorul cu instrumente medicale.
— Atențiune!
— Au, ce faci?! Mi-am scos brusc degetul. Avea pe el o tăietură din care curgea sânge.
Viktor Kraveț își supse degetul inelar, apoi șterse sângele de pe bisturiu.
— Acum ai înțeles? Pentru mașină nu există și nu poate exista normă de conduită. Ei puțin îi pasă. Ce i se poruncește, aia face…
Ne-am vindecat tăieturile.
Viktor Kraveț m-a coborât din înaltul cerului, de-a berbeleacul, pe Pământ. Noi, inventatorii, suntem oameni visători. Și Edison se gândea, probabil, că la telefonul său oamenii își vor comunica unii altora numai vești plăcute și necesare, și în nici un caz nu vor bârfi, nu vor face denunțuri anonime și nu vor chema „Salvarea” la cunoscuții lor pe deplin sănătoși, doar de dragul de a se amuza… Așa și noi, toți visăm ceva bun, dar când viața întoarce pe dos ideea invenției, ne plesnim cu palmele peste coapse, ca tăietorii de lemne pe ger: Păi ce faceți oameni buni?!
Blestemul științei constă în faptul că ea creează doar metode și nimic mai mult. Așa și la noi, va fi doar o simplă „metodă de transformare a informației în sistemul biologic”. Maimuța poate fi transformată în om. Însă și omul în maimuță.
Dar nu se poate! Nu, nu se poate concepe că și după descoperirea noastră totul o să rămână la fel cum a fost! Și nu-i vorba de știință, ci de viață! Descoperirea noastră vizează tocmai viața. Ea nu împușcă, nu omoară — ea creează. Poate că noi nu căutăm unde trebuie. Nu e vorba aici de proprietățile mașinii, ci de însușirile omului”.
Aspirantul Krivoșein termină lectura jurnalului frământat de gânduri. E posibil, oare, să-și fi pierdut timpul degeaba? Nu cumva descoperirea noastră a apărut înainte de vreme și se poate întoarce împotriva oamenilor? La Moscova el s-a gândit prea puțin la toate acestea. Descoperirea era numai a lui. Ea nu privea pe nimeni altcineva. Prin urmare cercetează și taci din gură… E adevărat că după baia din bazinul reactorului tare ar mai fi vrut să-i împărtășească lui Androsiașvili și băieților de la cămin descoperirile și frământările sale, să le spună că radiația și boala iradierii pot fi învinse! Dar aceste lucruri aveau o legătură directă cu probleme de război…
„Din cauza ticăloșilor! Krivoșein fu cuprins de furie. Din cauza ticăloșilor care sunt, poate, doar unul la mie, și pentru care binevoitoarea și servila prostituată, Știința, pregătește metode de aruncare în aer a podurilor și de distrugere a popoarelor! Doar metode. La naiba, poate ar fi cazul să încep exterminarea acestor bestii după metoda noastră? Nimeni n-are să mă prindă, n-are să mă împuște… Să merg și eu pe drumul ticăloșilor? Nu. Nici asta nu e „ceea ce trebuie”.
Aspirantul închise caietul, își ridică privirea. Lampa de birou ardea de pomană. Se făcuse lumină. Dincolo de geam fațadele galbene, identice, ale clădirilor din cartierul academicienilor priveau printre frunze la soarele nevăzut. Se părea că turma de case va porni, dintr-o clipă într-alta, după astru. Ceasul arăta șapte și jumătate, dimineața.
Krivoșein își aprinse o țigară și ieși în balcon. În stația de troleibuz, jos, se adunau oameni. Un bărbat cu umerii largi, într-un impermeabil bleumarin, se preumbla pe sub copaci.
— Ia te uită! se miră Krivoșein de perseverența și rezistența acestuia. Bine. Trebuie salvat ceea ce mai poate fi salvat.
Se înapoie în cameră, se dezbrăcă și făcu un duș rece. Îi reveni vioiciunea și energia. Deschise apoi șifonierul, scotoci prin rezervele modeste din garderobă, cercetându-le cu un ochi critic. Alese o cămașă ucraineană cu guler brodat și o trase pe el. Cercetă cu îndoială costumul bleumarin, uzat, oftă și îl îmbrăcă.
Pe urmă, aspirantul se antrenă un sfert de oră în fața oglinzii și părăsi locuința.
Capitolul 3
— Ei, ia stai! Nu fii măgar!
— Ușor de spus… mormăi măgarul și o luă la fugă.