Harry Potter și prizonierul din Azkaban
- Автор: Роулинг Джоан Кэтлинг
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Egmont
- ISBN: 978-973-583-813-3
- Переводчик: Ioana Iepureanu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Harry Potter și prizonierul din Azkaban». Краткое содержание книги:
— Ei? întrebă profesoara Trelawney, după o vreme. Ce vezi?
Căldura devenise insuportabilă, iar mirosul era şi mai pătrunzător, din cauza aromelor care ardeau în focul din imediata lor apropiere. Se gândi la ce spusese Ron şi se hotărî să se prefacă şi el că vede ceva în globul de cristal.
— Păi, începu Harry, parcă… o umbră neagră… hm…
— Cu ce seamănă? întrebă profesoara Trelawney. Gândeşte-te, Harry, gândeşte-te bine…
— Cu un Hipogrif! zise el, încercând să pară cât mai convingător.
— Ah! exclamă profesoara Trelawney, scriind ceva pe pergamentul întins pe genunchii ei. S-ar putea să fie necazul pe care îl are Hagrid cu Ministerul Magiei… Mai uită-te… Ce mai vezi? Hipogriful pare să aibă… cap sau nu?
— Da! zise Harry cu hotărâre.
— Eşti sigur? îl întrebă profesoara Trelawney. Eşti foarte sigur, Harry? Nu vezi ceva rostogolindu-se pe pământ şi în spatele Hipogrifului, un călău cu toporul ridicat?
— Nu! spuse Harry, care acum se simţea foarte rău.
— Nu vezi sânge? Nu-l vezi pe Hagrid plângând?
— Nu! zise Harry iar, dorindu-şi din tot sufletul să poată pleca din camera aceea. Nu, arată bine… zboară…
Profesoara Trelawney suspină.
— Bine, dragul meu, zise ea. Cred că o să ne oprim aici… M-ai cam dezamăgit… Dar sunt sigură că ţi-ai dat toată silinţa!
Simţindu-se uşurat, Harry îşi luă geanta şi dădu să plece, când o voce răguşită zise de undeva, din spatele lui:
— Se va întâmpla la noapte!
Harry se întoarse pe călcâie. Profesoara Trelawney se crispase în fotoliul ei. Ochii îi rămăseseră aţintiţi în gol şi bolborosea ceva.
— P-Poftim? întrebă Harry.
Profesoara Trelawney păru să nu-l fi auzit. Îşi dădu ochii peste cap. Harry fu cuprins de panică. Profesoara arăta ca şi cum urma să fie scuturată de convulsii în curând. Harry ezită, gândindu-se să o ducă în aripa spitalului, când profesoara Trelawney vorbi cu aceeaşi voce răguşită, atât de deosebită de vocea ei obişnuită.
— Lordul Întunericului zace singur şi părăsit de toţi prietenii. Acum doisprezece ani, servitorul lui a fost încătuşat. Înainte de miezul nopţii, acesta se va elibera şi se va duce să-şi întâlnească stăpânul. Lordul Întunericului va renaşte cu ajutorul slugii lui credincioase, mai puternic şi mai înfricoşător ca niciodată. La noapte… înainte de miezul nopţii…
servitorul… eliberat… reîntâlnirea cu stăpânul său…
Capul profesoarei Trelawney îi căzu în piept şi ea bolborosi ceva. Apoi, brusc, îşi reveni şi zise cu glasul ei obişnuit:
— Scuză-mă, dragul meu, nu ştiu ce a fost cu mine… Căldura asta insuportabilă, probabil… Cred că am aţipit o clipă…
Harry stătea împietrit, cu ochii ţintă la ea.
— S-a întâmplat ceva, dragul meu? întrebă profesoara Trelawney îngrijorată.
— Păi… tocmai mi-aţi spus că Lordul Întunericului se va ridica din nou… ajutat de servitorul său…
Profesoara Trelawney privi în jur, uimită.
— Lordul Întunericului? Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Trebuie-Rostit? Dragul meu, cu aşa ceva nu are dreptul nimeni să glumească… Se va ridica din nou… Să fim serioşi…
— Dar dumneavoastră aţi spus asta…
— Cred că ai aţipit şi tu un pic, dragul meu! zise profesoara Trelawney. N-aveam cum să prezic ceva atât de ieşit din comun şi de prost-gust!
Harry coborî scara în spirală, gândindu-se dacă aceea fusese o adevărată predicţie, făcută de profesoara Trelawney, sau era doar un mod teatral, pe care îl alesese ea ca să marcheze încheierea examenului.
Zece minute mai târziu, trecea în fugă pe lângă trolii de pază, din Turnul Cercetaşilor. Încă îi mai răsunau în minte cuvintele profesoarei Trelawney. Colegii lui treceau pe lângă el, în direcţie opusă, râzând şi glumind, îndreptându-se spre terenul de joacă, eliberaţi de stresul examenelor. Când intră prin gaura din portret, camera de zi era aproape goală. Într-un colţ, îl aşteptau Ron şi Hermione.
— Profesoara Trelawney, zise Harry, gâfâind, tocmai mi-a spus că…
Dar se opri brusc, când văzu expresia de pe feţele lor.
— Buckbeak a pierdut! îl anunţă Ron trist. Hagrid ne-a trimis ăsta…
Biletul lui Hagrid era foarte scurt, fără urme de lacrimi, dar se părea că mâna îi tremurase necontrolat, încât abia se putea citi.
Am pierdut recursul. Execuţia, la. apusul soarelui. Nu puteţi face nimic. Nu vreau să veniţi la mine.