Tronul Lumii Inelare [The Ringworld Throne - ro]
- Автор: Нивен Ларриё
- Год: 1998
- Язык: Română
- Год: Teora
- ISBN: 973-601-870-9
- Переводчик: Mihai B
- Жанр: Научная фантастика
Электронная книга - «Tronul Lumii Inelare [The Ringworld Throne - ro]». Краткое содержание книги:
A doua parte descrie aventurile lui Louis Wu, acum bătrân şi bolnav. În cele din urmă, el şi Chmee revin la Ultimul, fiind vindecaţi, doar pentru ca ei — şi un alt Kzin, pe nume Acolyte, care este fiul lui Chmee — să devină sclavii unui Protector Pak vampir. Urmează o luptă între Protectorii de pe Zidul de Margine şi Protectorii vampiri care controlează apărarea Lumii Inelare.
Treptat, poate numai din cauza foamei, starea ei de spirit se întunecase. Un capriciu extravagant o îndemnă să se îndrepte spre Demoni.
Buciuma o văzu venind. Ea îi ieşi în întâmpinare, pentru a nu se apropia prea mult.
— N-ai mâncat încă, spuse ea.
— Curând.
— O să ţi se îmbunătăţească starea de spirit. Am scăpat, Valavirgillin. Suntem liberi şi avem o poveste cu care nu se poate măsura nici un hominid.
— Buciuma, oare ce am realizat noi aici?
— Nu-ţi înţeleg punctul de vedere.
— Am venit. Ne-am croit drum în sus, am utilizat aproape toată ţesătura lui Louis Wu. Ne-am croit drum în jos. Am ucis câţiva Vampiri şi i-am alungat pe ceilalţi în ploaie. Ne-am pierdut un vehicul, l-am pierdut pe Paroom. Cu ce ne-am mai putea făli?
— Am salvat-o pe Foranayeedli. Tu ai încărcat în vehiculul tău zece greutăţi de om de vechi ţesături, minunat păstrate.
Vala ridică din umeri. Într-adevăr, putea să scoată un profit din ceea ce colectase de la docuri. Şi nu era vorba numai de ţesături. Iar Forn… desigur.
Femeia Demon aruncă o coastă curăţată de carne şi se apropie şi mai mult.
— Şefa, am pus capăt infestării Vampirilor.
— Vai, Buciuma, doar i-am alungat! Acum se vor răspândi peste tot în jurul nostru. Infestarea va deveni şi mai rea.
— Vor fi cu mult mai puţini, într-o generaţie, în patruzeci sau cincizeci de falani, spuse sec femeia Demon. Acum, făleşte-te! Amână răzbunarea.
— Nu văd de ce.
— Valavirgillin, ai simţit atracţia miasmei de Vampir. Nici un hominid nu-i rezistă, nici măcar un Păstor Roşu. Nu-ţi dai seama că, totodată, ei secretă acest parfum, pentru a-şi atrage o pereche?
— Ce?
— Vampirii secretă parfumul atunci când simt prada prin apropiere. Când hrana este la-ndemână, este şi timpul procreaţiei. Când găsesc o peşteră ca refugiu, este şi timpul pentru procreare, iar peştera concentrează respectivul miros… Este parfumul lor de împerechere, de când strămoşii lor semănau cu ai noştri, şi a rămas şi acum. Dar noi le-am luat refugiul şi i-am împins în ploaie, Şefa, aceeaşi ploaie care nu s-a oprit de când Louis Wu a fiert o mare. Ploaia le spală parfumul de împerechere.
Valavirgillin medită îndelung şi îi dădu dreptate. Apoi, se destinse cu un strigăt.
— N-o să se mai înmulţească!
Era spre sfârşitul zilei. Înainte de căderea nopţii, vehiculele trebuiau să ajungă într-un loc în care Vampirii să nu mai aibă acces. Dimineaţa, urmau să transfere combustibilul din Vehiculul Doi în Vehiculul Unu, cu care aveau să ajungă acasă.
— Iar voi, spuse ea, voi aveţi reţeaua de bronz.
— Undeva, pe Arcadă, Louis Wu poate să audă şi să vadă prin această reţea. Este ceva ce trebuie să-i arătăm vrăjitorului… dacă vrăjitorul mai trăieşte şi mai este interesat să privească, dacă reţeaua mai este o fereastră.
— Va trebui să vă căutaţi combustibilul în altă parte, îi spuse Buciumei.
Femeia o aprobă.
— O să ne facem cunoscute nevoile. Oamenii Nopţii ne vor alimenta cu alcool pe tot parcursul până la Zidul de Margine. Presupun că Tegger şi Warvia ţi-au spus… vor călători cu noi.
— Nu este o idee rea. Există Roşii pretutindeni. Îşi vor găsi un cămin.
— Întocmai…
— Cum intenţionaţi să vă cumpăraţi un vehicul comercial? Femeia clipi uimită, apoi exclamă:
— Ah, legendara lăcomie a Oamenilor-Maşină! Valavirgillin, avem nevoie de Vehiculul Doi pentru a pune capăt unei ameninţări care-i priveşte pe toţi cei ce trăiesc pe Arcadă. Ştii prea bine că-mi poţi lua vorbele în serios.
— În serios, da, dar deplasarea masivei structuri de spionat nu făcea parte din înţelegerea noastră.
Valavirgillin zâmbi, amintindu-şi de negocierile purtate în afara zidului lui Thurl. De efortul pe care îl depusese pentru a-i convinge pe Oamenii Nopţii să se alăture asaltului ei asupra Cuibului din Umbră! Nu putea să-i îndepărteze cu biciul.
— Aţi muncit din greu ca să obţineţi lucrul de spionat ce i-a aparţinut lui Louis Wu. Presupun că vă gândeaţi să păstraţi secret acest lucru faţă de mine, dar cum?
Ridicase din umeri în felul Demonilor, ca şi cum şi i-ar fi dislocat.
— De unde puteam să ştim că nu vom reuşi să desprindem reţeaua, s-o înfăşurăm şi s-o purtăm cu noi? Era, însă încastrată în ceramică, şi atunci a trebuit să ne dezvăluim taina. Valavirgillin, o să-ţi cumpărăm vehiculul.
Ea spuse o sumă şi adăugă:
— Plătibili în Oraşul-Centru, de oricare dintre Oamenii Nopţii locali implicaţi, când te vei întoarce.
— Vândut.
Valoarea era la limita de jos a rezonabilităţii, dar ce mai conta? Cu mult înainte ca ea să se poată întoarce să-l recupereze, Buciuma ar fi făcut rost de combustibil şi l-ar fi luat, pur şi simplu.
— Trebuie să dau explicaţii superiorilor mei. Mă vor sprijinii oamenii voştri?
— Asociaţii tăi pot afla la fel de multe câte am să-ţi dezvălui şi ţie în noaptea asta. Anumite secrete le vom păstra. Dar, mai întâi, să înghiţim câte ceva, Şefa. Nu-ţi este încă gata masa?
Foranayeedli, strigă două vorbe în limba folosită în Oraşul Centru:
— Şefa! Mâncăm!
Foamea îşi înfipsese dinţii ascuţiţi în burta lui Valavirgillin.
— Ăsta este numele meu secret, îi spuse Buciumei şi se îndepărtă.
18. COSTURI ŞI PROGRAME
Chiar şi Marinarii se retrăseseră. Acum, numai o pereche de umbre de căldură, ascunse în iarbă, şi Louis Wu rămăseseră să privească dansul Ultimului.
Ritmul devenise mai alert, dar Ultimul nu părea să fi obosit.
— Asta nu este totul Louis. Am auzit câte ceva din ceea ce le-au spus Păstorilor Roşii. Vorbeau despre Munţii Răsturnaţi şi despre nişte probleme cu o suprafaţă de scrith.
— Utilizează reţeaua. Întreabă-i unde au de gând să meargă.
— Nu, am să păstrez secretul. Lasă-i să mai lupte o vreme, înainte de a le vorbi. Să vedem cât de urgent doresc să-ţi atragă atenţia.
— Mie?
— Louis Wu, cel care a fiert un ocean, O, Subtilitatea Ta! Ei nu ştiu nimic de Ultimul. Louis, tu prezinţi semne distincte de deteriorare. Doreşti îngrijire medicală?
— Da, răspunse bărbatul.
— Foarte bine, spuse Ultimul. Riscul şi efortul meu, implicate în trimiterea spre tine a sondei de realimentare, trebuie recompensate. O să ai mână liberă să…
Louis îi făcu semn să tacă.
— Nu-ţi mai risca sonda, s-ar putea să ai nevoie de ea. Am să mă întorc eu pe unde am venit, înapoi de-a lungul văii Fluviului Shenthy. Există o serie de greşeli pe care nu va fi nevoie să le repet, aşa că o să merg ceva mai repede. Am venit până aici unsprezece ani. Îmi vor trebui nouă ca să mă întorc, poate mai puţin. Vei avea timp să-ţi muţi autodocul în compartimentul echipajului.
— Louis, am montat un disc de păşit pe sonda mea de realimentare. Într-o rotaţie a Lumii Inelare, poate ajunge la tine. Într-o clipă ai fi la bord.
— Sonda aceea este sursa ta de combustibil, Ultimule, iar eu…
— Am realimentat Acul încins al Căutării, care, oricum, este încă încastrat în lavă răcită.
— … nu îndrăznesc să mă gândesc la preţul pe care ai putea să mi-l ceri pentru utilizarea ei. Oricum, vei voi să-ţi muţi autodocul în compartimentul echipajului, sau în hangarul landerului…