Harry râse iar, punând deoparte scrisoarea Hermionei, ridicând cadoul de la ea. Era foarte greu. După cum o ştia pe Hermione, era convins că îi trimisese o carte mare plină cu tot felul de vrăji dificile… Însă nu era aşa! Inima îi tresăltă puternic când rupse ambalajul şi descoperi o cutie de piele neagră, lustruită, cu litere argintii încrustate de-a curmezişuclass="underline" „Trusa pentru întreţinerea cozilor de mătură”.
— Uau, Hermione! şopti Harry, desfăcând cutia pentru a se uita înăuntru.
În pachet, era un borcan mare cu Super-Cremă pentru lustruit mânere, un foarfece pentru tuns rămurelele argintii de la coada măturii, o mică busolă de aramă, prinsă pe mătură pentru călătoriile lungi, şi un ghid intitulat „întreţine-ţi tu singur mătura!”.
În afară de prietenii săi, lui Harry îi lipseau cel mai tare meciurile de Vâjthaţ, cel mai popular sport din lumea magiei — extrem de periculos, foarte interesant şi care se juca pe mături. Harry era un foarte bun jucător de Vâjthaţ, deşi era cel mai tânăr care fusese selecţionat vreodată pentru vreuna dintre echipele caselor de la Hogwarts, în ultimii o sută de ani. Unul dintre cele mai preţuite obiecte ale lui Harry era mătura lui, marca „Nimbus 2000”.
Harry puse deoparte cutia de piele şi ridică ultimul pachet. Recunoscu imediat scrijelitul de pe hârtia maro: era al lui Hagrid, păstrătorul cheilor şi paznicul vânatului de la Hogwarts. Rupse primul strat de ambalaj şi zări ceva verde din piele, dar înainte de a-l despacheta cum trebuie, pachetul tremură într-un mod straniu, şi ceea ce se afla în el scoase un clănţănit puternic, de parcă ar fi avut fălci.
Harry încremeni. Ştia că Hagrid nu i-ar trimite niciodată ceva periculos, însă Hagrid avea un fel aparte de a privi lucrurile periculoase. Ştia toată lumea că Hagrid era prieten cu păianjeni uriaşi, că achiziţionase câini cu trei capete de la muşteriii berăriilor şi că adusese ilegal ouă de dragon în coliba sa.
Harry atinse rapid pachetul cu un deget. Acesta clănţăni iarăşi puternic. Harry întinse mâna după veioză, o apucă bine şi o ridică deasupra capului, pregătit să contraatace. Apoi apucă restul ambalajului cu cealaltă mână şi trase.
Şi din el căzu o carte… Harry abia apucă să vadă frumoasa copertă verde, inscripţionată cu litere aurii, „Cartea monstruoasă despre monştri”, înainte ca aceasta să se întoarcă pe o parte şi să o ia la goană pe pat, asemenea unui crab ciudat.
— Oh! se sperie Harry.
Cartea sări de pe pat cu o bufnitură puternică şi traversă camera în viteză. Harry o urmă tiptil. Cartea se ascunsese în spaţiul întunecat de dedesubtul biroului. Rugându-se ca familia Dursley să doarmă buştean în continuare, Harry se aşeză în patru labe şi întinse mâna către ea.
— Au!
Cartea îl muşcase de mână, după care trecuse pe lângă el. Harry se ridică şi se aruncă asupra ei, reuşind să o imobilizeze. Unchiul Vernon sforăi cu putere din camera alăturată.
Hedwig şi Errol priviră cu interes cum Harry strângea cartea care i se zbătea în braţe. Harry fugi spre dulap şi scoase o curea dintr-un sertar, cu care legă strâns cartea. „Cartea monstruoasă despre monştri” se zbătea furioasă, însă nu se mai putea deplasa sau clănţăni, aşa că Harry o aruncă pe pat şi luă felicitarea de la Hagrid.
