![Interviu cu un vampir [Interview with the Vampire - ro] - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com](/uploads/posts/books/4/1/6/interviu-cu-un-vampir-interview-with-the-vampire-ro-download.jpg)
Электронная книга - «Interviu cu un vampir [Interview with the Vampire - ro]». Краткое содержание книги:
Claudia şi Lestat puteau să vîneze şi să seducă, să stea mult în compania victimei condamnate, să se bucure de splendidul umor al prieteniei involuntare cu moartea. Dar eu tot nu suportam. Astfel că, pentru mine, populaţia numeroasă a oraşului era o binecuvîntare, o pădure în care eram pierdut, incapabil să mă opresc, acţionînd prea repede pentru a mai gîndi sau a mai simţi durerea, acceptînd iar şi iar invitaţia la moarte, în loc să-i invit eu.
În acea vreme locuiam într-una din casele mele cele noi spaniole din oraş, de pe Rue Royale, un apartament lung şi luxos de deasupra unui magazin pe care îl închiriasem unui croitor, avînd în spate o grădină, ascunsă, cu obloane de lemn şi cu uşa baricadată — un loc de un lux şi o siguranţă mult mai mari decît Pointe du Lac. Servitorii noştri erau oameni de culoare liberi, care ne lăsau singuri înainte de ivirea zorilor pentru a se duce la casele lor, iar Lestat cumpărase cele mai noi obiecte importate din Franţa şi Spania: candelabre de cristal şi covoare orientale, paravane de mătase pe care erau pictate păsări ale paradisului, canari cîntînd în colivii mari boltite şi aurii, zei greci delicaţi din marmură şi vase chinezeşti frumos pictate. Eu nu aveam nevoie de lux mai mult decît înainte, dar eram vrăjit de noul val de artă, meşteşuguri şi desen fixînd cu privirea ore în şir modelul complicat al covoarelor sau urmărind cum lumina lămpii schimba culorile sumbre ale unui tablou olandez.
Claudia găsea toate astea fermecătoare, cu încîntarea tăcută a unui copil nerăsfăţat şi s-a minunat cînd Lestat a angajat un pictor pentru a face din pereţii camerei ei o pădure magică plină de inorogi, păsări aurii şi arbori încărcaţi de fructe deasupra unor rîuri sclipitoare.
O mulţime de croitori şi cizmari au venit la noi acasă pentru a o îmbrăca pe Claudia cu cele mai la modă haine pentru copii, astfel încît deveni nu numai o întruchipare a frumuseţii copilăreşti, cu genele ei lungi şi întoarse şi cu părul ei auriu dar şi a gustului pentru bonete frumos împodobite, mănuşi micuţe din dantelă, paltoane şi pelerine din catifea, rochii albe cu mîneci bufante şi eşarfe albastre strălucitoare. Lestat se juca cu ea ca şi cum ar fi fost o păpuşă superbă; şi eu mă jucam cu ea ca şi cum ar fi fost o păpuşă superbă; datorită rugăminţilor ei, am renunţat la negrul meu demodat în favoarea hainelor elegante, cravatelor de mătase, jachetelor gri şi moi, mănuşilor şi pelerinelor negre. Lestat considera că cea mai bună culoarea a tuturor timpurilor pentru vampiri era negrul, acesta fiind probabil singurul principiu estetic pe care l-a păstrat cu încăpăţînare, dar nu se împotrivea nici unui lucru care dădea dovadă de stil şi exagerare. Îi plăcea la nebunie cum arătam toţi trei în loja noastră de la noua Operă Franceză sau de la Théâtre d’Orléans, la care mergeam cît de des puteam, Lestat fiind pasionat după Shakespeare, fapt care m-a surprins, deşi adesea moţăia în timpul spectacolelor şi se trezea la momentul potrivit pentru a invita vreo doamnă minunată la o cină la miezul nopţii, unde îşi folosea toată priceperea pentru a o face să-l iubească total, după care o expedia cu violenţă în rai sau în iad şi venea acasă cu inelul ei cu diamante pe care i-l dăruia Claudiei.
În tot acest timp, eu o educam pe Claudia, şoptindu-i la urechea micuţă că viaţa noastră veşnică era inutilă, dacă nu vedeam frumuseţea din jur, creaţiile muritorilor de pretutindeni; îi cercetam mereu profunzimea privirii imobile cînd lua cărţile pe care i le dădeam, cînd şoptea poeziile pe care o învăţam şi cînd cînta la pian, uşor dar încrezător, propriile ei melodii ciudate şi coerente. Putea să se uite ore în şir la pozele dintr-o carte sau să mă asculte citind pînă cînd rămînea atît de neclintită, încît imaginea ei mă cutremura, făcîndu-mă să las cartea jos şi s-o privesc; atunci se mişca, o păpuşă care prindea viaţă, şi spunea cu un glas foarte slab că trebuie să mai citesc.
La un moment dat, au început să se întîmple tot felul de lucruri ciudate, fiindcă deşi era încă un copil dolofan şi cu degetuţe rotunde, o găseam ghemuită în fotoliul meu citind operele lui Aristotel sau Boetius, ori vreun roman nou, care abia traversa Atlanticul. Sau cîntînd muzica lui Mozart, pe care o auzisem cu numai o seară în urmă, cu o ureche muzicală infailibilă şi o concentrare care o făcea să pară fantomatică, aşa cum stătea ore în şir descoperind muzica — melodia, apoi basul, după care, în final, le combina. Claudia era un mister. Era imposibil să-ţi dai seama ce ştia şi ce nu ştia. Iar dacă o vedeai ucigînd, te cutremurai. Stătea singură în piaţa întunecoasă, aşteptînd ca un domn binevoitor sau o doamnă amabilă să o găsească, avînd nişte ochi mai indiferenţi decît îi văzusem vreodată pe ai lui Lestat. Ca un copil înlemnit de spaimă îi ruga, în şoaptă pe amabilii ei admiratori să o ajute şi, în timp ce ei o luau în braţe pentru a o scoate din piaţă, ea îi ţinea de gît, cu limba între dinţi şi cu privirea întunecată de pofta mistuitoare. Îşi găseau moartea repede în acei ani de început, înainte ca ea să înveţe să se joace cu ei, să-i ducă la vreun magazin de păpuşi sau la o cafenea, unde ei îi ofereau ceşti de ciocolată fierbinte sau ceai pentru a-i colora obrajii palizi, ceşti pe care ea le împingea la o parte, aşteptînd, aşteptînd, de parcă s-ar fi bucurat în tăcere de teribila lor bunătate.
Dar, după aceea, era tovarăşa mea, eleva mea, consumînd din ce în ce mai repede cunoştinţele pe care i le împărtăşeam în orele îndelungate pe care le petreceam împreună, împărtăşind amîndoi o înţelegere tăcută, în care Lestat nu era inclus. În zori, se întindea lîngă mine, cu inima bătînd lîngă a mea şi, de multe ori cînd mă uitam la ea — cînd cînta la pian sau picta, neştiind că eu mă aflam în încăpere — mă gîndeam la acea unică experienţă pe care o cunoscusem cu ea şi cu nimeni altcineva, la faptul că eu o ucisesem, îi luasem viaţa, îi băusem tot sîngele care îi dădea viaţă în acea îmbrăţişare fatală în care îi ţinusem pe atîţia alţii, alţii care acum putrezeau în pămîntul umed. Dar ea trăia, trăia ca să mă ţină de gît cu braţele, ca să-şi apese arcul mic de Cupidon pe buzele mele şi ca să-şi apropie ochiul sclipitor de al meu pînă cînd ni se atingeau genele şi, rîzînd, ne învîrteam prin cameră ca într-un vals nebun. Tată şi Fiică. Iubit şi Iubită, îţi închipui cît de bine era că Lestat nu ne invidia, ci doar ne privea de la distanţă zîmbind, aşteptînd pînă cînd ea se ducea la el. Atunci o lua pe stradă şi-mi făceau cu mîna de sub fereastră, după care plecau să împartă ceea ce aveau în comun: vânătoarea, seducţia, uciderea.
Aşa au trecut anii. Ani după ani. Totuşi, abia după ce a trecut cîtva timp, mi-am dat seama de ceva în legătură cu Claudia. După expresia pe care o văd pe chipul tău, presupun că ai ghicit deja şi te întrebi de ce nu mă gîndisem. Pot să-ţi spun doar că timpul nu e la fel pentru mine, aşa cum n-a fost nici atunci pentru noi. Zilele nu se legau una de alta formînd un lanţ strîns; mai degrabă luna era aceea care răsărea deasupra valurilor clipocitoare.
— Trupul ei! spuse băiatul. Ea nu avea să crească niciodată.
Vampirul încuviinţă.
— Avea să fie veşnic un demon copil, spuse el cu un glas scăzut, de parcă s-ar fi mirat. Exact aşa cum eu sînt la fel de tînăr ca atunci cînd am murit. Şi Lestat? La fel. Dar mintea ei era o minte de vampir. Şi mă străduiam să-mi dau seama cum se transforma în femeie. Începuse să vorbească mai mult, deşi rămăsese o persoană gînditoare şi mă asculta ore întregi fără să mă întrerupă. Totuşi, din ce în ce mai mult, faţa ei de păpuşă părea să posede o pereche de ochi de adult, absolut conştienţi, iar inocenţa părea pierdută pe undeva împreună cu jucăriile neglijate şi cu dispariţia unei anumite răbdări. Era ceva îngrozitor de senzual în ea, cînd stătea lungită pe canapea într-o cămaşă de noapte din dantelă şi perle; devenise o seducătoare stranie şi puternică, a cărei voce era la fel de limpede şi dulce ca întotdeauna, deşi avea o rezonanţă oarecum feminină şi o duritate care uneori se dovedea şocantă. După zile întregi de tăcere, pufnea deodată, batjocoritor în legătură cu previziunile lui Lestat referitoare la război; sau, bînd sînge dintr-un pahar de cristal, spunea că nu mai erau cărţi în casă şi că trebuia să facem rost de mai multe, chiar dacă eram nevoiţi să le furăm, după care-mi povestea cu răceală de o bibliotecă de care auzise, într-un conac de pe Faubourg St.Marie, unde o femeie colecţiona cărţi ca şi cum ar fi fost pietre sau fluturi. M-a întrebat dacă nu puteam s-o duc în dormitorul acelei femei.