Harry Potter şi Pocalul de Foc

— S-a ţicnit, zise Fred, pe un ton plin de admiraţie.

— Ascultaţi-mă, zise Harry ferm. Dacă nu îi luaţi, o să trag apa după ei. Nu îi vreau şi nu am nevoie de ei. Dar mi-ar plăcea foarte mult să râd puţin. Tuturor o să ne prindă bine un râs sănătos. Am sentimentul că în curând o să ne trebuiască mai mult ca de obicei.

— Harry zise George încet, cântărind sacul cu bani în mână, trebuie să fie cam o mie de galeoni aici.

— Da, zise Harry, zâmbind. Gândeşte-te câte prăjituri cu cremă-canar înseamnă asta.

Gemenii se uitară la el.

— Dar să nu-i spuneţi mamei voastre de unde îi aveţi… Deşi s-ar putea să nu mai fie atât de dornică să intraţi în Minister, dacă stăm să ne gândim…

— Harry, începu Fred, dar Harry îşi scoase bagheta.

— Fii atent, zise el încet, luaţi-i, sau arunc un blestem asupra voastră. Acum ştiu unele de milioane! Dar faceţi-mi şi mie o favoare, da? Cumpăraţi-i altă robă festivă lui Ron şi spuneţi-i că este de la voi.

Ieşi din compartiment, înainte ca ei să mai apuce să spună un cuvânt, călcând peste Reacredinţă, Crabbe şi Goyle, care încă zăceau pe jos, acoperiţi de urmele blestemelor.

Unchiul Vernon îl aştepta dincolo de barieră. Doamna Weasley era aproape de el. Îl îmbrăţişă pe Harry foarte strâns când îl văzu şi îi şopti la ureche:

— Cred că Dumbledore te lasă să stai la noi până la sfârşitul verii. Mai vorbim, Harry.

— Pa, Harry, zise Ron, bătându-l pe umăr.

— Pa, Harry! strigă şi Hermione şi făcu ce nu mai făcuse niciodată: îl sărută pe obraz.

— Harry… mersi, murmură George, în timp ce Fred îl aproba, făcând semne entuziaste cu capul.

Harry le făcu semn cu ochiul, se întoarse la Unchiul Vernon şi îl urmă încet, ieşind din gară. Nu avea nici un sens să-şi facă griji de pe acum, îşi spuse el, când se urcă pe bancheta din spate a maşinii Unchiului Vernon.

După cum spusese Hagrid, ce va fi, va fi… Şi avea să vadă ce era de făcut la momentul potrivit…