Harry Potter şi ordinul Phoenix

Acest decret de ultimă oră fusese subiectul multor glume printre elevi. Lee Jordan îi arătase lui Umbridge că, în conformitate cu noua regulă, nu avea voie să îi certe pe Fred şi pe George pentru că se jucau de-a Pocnitura Explozivă în fundul clasei.

— Pocnitura Explozivă nu are nici o legătură cu Apărarea împotriva Magiei Negre, doamnă profesoară! Nu este o informaţie care să aibă legătură cu materia dumneavoastră!

Când Harry îl văzu pe Lee după aceea, dosul palmei îi sângera destul de tare. Harry îi recomandă esenţa de Murtlap.

Harry crezuse că evadarea din Azkaban ar fi umilit-o puţin pe Umbridge, care ar fi putut să fie stânjenită de catastrofa ce avusese loc chiar sub nasul mult iubitului ei Fudge. Însă se părea că doar îi crescuse dorinţa nestăvilită de a controla ea însăşi fiecare aspect al vieţii de la Hogwarts. Părea hotărâtă să obţină cel puţin o concediere cât de curând şi singura problemă era dacă primul demis avea să fie profesoara Trelawney sau Hagrid.

Acum, fiecare lecţie de Previziuni despre Viitor şi Grijă faţă de Creaturile Magice era ţinută în prezenţa lui Umbridge şi a clipboard-ului ei. Stătea la pândă lângă foc, în camera foarte parfumată din turn, întrerupând discursurile din ce în ce mai isterice ale profesoarei Trelawney cu întrebări dificile despre Ornitomanţie şi Heptomologie, insistând să prezică răspunsurile elevilor înainte ca ei să le dea şi cerându-i să îşi demonstreze priceperea pe rând cu globul de cristal, cu frunzele de ceai şi cu runele. Harry credea că doamna profesoară Trelawney mai avea puţin şi urma să cedeze presiunii. Trecu de mai multe ori pe lângă ea pe holuri — ceea ce era oricum o întâmplare foarte neobişnuită, pentru că în mod normal profesoara rămânea în camera ei din turn — bolborosind înflăcărată în sinea ei, frângându-şi mâinile, aruncând priviri îngrozite peste umăr şi emanând în tot acest timp un miros puternic de sherry fiert. Dacă nu ar fi fost atât de îngrijorat pentru Hagrid, i-ar fi părut rău de ea — dar dacă unul dintre ei avea să îşi piardă postul, din punctul de vedere al lui Harry nu exista decât o singură variantă convenabilă.

Din nefericire, Harry nu observase că Hagrid nu părea să se descurce mai bine ca Trelawney. Deşi lăsa impresia că urmase sfatul lui Hermione şi, încă dinainte de Crăciun, nu le arătase nimic mai înfricoşător decât un Crup — o creatură care nu putea fi deosebită de un terrier Jack Russell decât după coada bifurcată — se părea că Hagrid îşi pierduse curajul. În timpul lecţiilor era distrat şi tresărea mereu, pierzându-şi firul în ceea ce le spunea elevilor, răspunzând greşit la întrebări şi uitându-se mereu neliniştit spre Umbridge. De asemenea, era mai distant cu Harry, Ron şi Hermione decât fusese vreodată, şi le interzisese cu totul să îl viziteze după ce se lăsa întunericul.

— Dacă vă prinde, o să fim cu toţii duşi la eşafod, le spuse el scurt, iar cei trei fraţi, care nu nu doreau să facă ceva care ar fi putut să-i primejduiască şi mai tare slujba, se abţinură să se mai ducă seara la coliba lui.

Lui Harry i se părea că Umbridge îl priva treptat de tot ceea ce îi făcea viaţa frumoasă la Hogwarts: vizitele la coliba lui Hagrid, scrisorile de la Sirius, Fulgerul şi vâjthaţul. Se răzbună la rândul lui în singurul mod în care putea… dublându-şi eforturile pentru A.D.

Harry fu mulţumit că toţi, inclusiv Zacharias Smith, fuseseră convinşi să muncească mai mult ca niciodată de vestea că zece Dementori ai Morţii erau încă în libertate, dar progresul cel mai evident fusese făcut de Neville. Vestea evadării celor care îi atacaseră părinţii produsese o schimbare ciudată, poate chiar puţin alarmantă. Nu vorbise niciodată de întâlnirea cu Harry, Ron şi Hermione în salonul închis de la Sf. Mungo şi, urmându-i exemplul, nici ei nu spuseseră nimic despre asta. Neville nu suflase un cuvânt nici despre cum scăpaseră Bellatrix şi colegii ei torţionari. De fapt, abia dacă mai vorbea în timpul întâlnirilor A.D., lucrând întruna la fiecare nouă vrajă şi contrablestem învăţate de la Harry, având chipul rotofei schimonosit de concentrare, părând indiferent la afecţiuni sau accidente şi muncind mai mult decât toţi ceilalţi din cameră. Progresa atât de repede, încât devenise enervant, iar când Harry le predă Vraja Scut — un mod de a respinge vrăjile minore pentru a se putea întoarce asupra agresorului Hermione fu singura care stăpâni vraja mai repede ca Neville Harry ar fi dat orice să facă progrese la fel de mari la Occlumanţie cum făcea Neville în timpul întâlnirilor A.D.