Mister O de Lauren Blakely romane de dragoste
- Автор: Lauren Blakely
- Язык: Română
- Жанр: Другая драматургия
Электронная книга - «Mister O de Lauren Blakely romane de dragoste». Краткое содержание книги:
Spune-mi Mister O. Pentru că plăcerea TA este superputerea mea.
Treaba unui bărbat este să facă o femeie să înnebunească de plăcere, și n-ar trebui să iasă din dormitor până nu reușește. Eu asta livrez de fiecare dată. Cred că de aceea sunt un supererou al plăcerii, iar misiunea mea e să satisfac. Întotdeauna.
Însă am avut și eu un moment de rătăcire când o anumită femeie mi-a cerut să o învăț tot ce știu despre seducție. Singura problemă? Ea este sora celui mai bun prieten al meu, dar mi-a fost imposibil să-i rezist, mai ales când am descoperit că fata asta dulce și sexy are o minte perversă și este dispusă la tot felul de încercări.
Ce s-ar putea întâmpla rău dacă i-aș da femeii pe care o doream în secret câteva lecții în seducție?
Dar cu cât mai multe nopți petrecem în pat, cu atât îmi doresc să stau și zilele cu ea. Și pentru prima dată în viață mă gândesc nu cum să o fac să urle de plăcere în așternuturi, ci cum să o țin în brațe cât mai multă vreme, să fie a mea cu totul.
Se pare că adevăratele aventuri ale lui Mister O tocmai au început…
„Plăcere pură. Sexy. Decadent. Divin. Merită cinci stele orgasmice.” – Bookalicious Babes Blog
„Cartea asta e o bijuterie! Nick e îngrozitor de SEXY! Și amuzant! Și adorabil!” – Emma Chase, autoare bestseller NYT
„O să fac o declarație șocantă. Cred că Nick Hammer este eroul meu FAVORIT. Drăguț, delicios de sexy.” – Lacey Black
Mister O este o carte romantic-erotică explozivă, delicios de amuzantă, momentele extrem de pasionale până la incandescență împletindu-se magistral cu cele pline de umor, rezultatul fiind o comedie fierbinte care te face să râzi în hohote la anumite pasaje, te emoționează și înduioșează la altele, lăsându-te cu o stare de bine la sfârșit!
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Nick Hammer, alias Mister O, un tânăr de treizeci de ani care a avut marea șansă să facă o carieră extrem de profitabilă din pasiunea lui pentru benzile desenate. Mister O, personajul creat de el, este un super erou foarte sexy, care reușește să salveze o hoardă de femei din diferite situații critice, folosindu-se de puterile lui remarcabile de seducție.
Nick fusese un tânăr timid și studios, care-și pierduse virginitatea abia când era în anul 2 de facultate, cu o studentă la master, asistenta profesorului lui de animație, mai mare decât el cu cinci ani. Prima lui iubită a fost cea care a pus bazele educației lui în privința femeilor, Nick fiind extrem de dornic să învețe tot ceea ce îi putea produce plăcere unei femei. În următorii ani, Nick a fost monogam în serie, având câte o iubită pe rând, în general mai în vârstă decât el, de la fiecare colecționând noi informații prețioase în arta amorului, dorința lui supremă fiind să le ofere cât mai multe orgasme partenerelor lui.
”Fiecare femeie e altfel și fiecare cale spre plăcerea ei e propria ei călătorie erotică unică, cu nenumărate popasuri fantastice de făcut pe drum. Iau notițe în minte, îi studiez semnle și întotdeauna fac bucuros munca de teren.
Presupun că asta mă face Magellan-ul orgasmului feminin. Un adevărat explorator, care se avântă cutezător înainte, pregătit în orice clipă să cartografieze terenul plăcerii ei, până o aud țipând în încleștarea extazului.”
În tot acest timp, Nick lucrase intens și la aspectul lui fizic, transformându-se dintr-un tocilar pirpiriu într-un bărbat sigur pe el, carismatic, plin de mușchi, tatuat, cu o mică barbă, păstrându-și ochelarii care adăugau un plus de farmec înfățișării lui, astfel că femeile îi cădeau la picioare ca muștele.
Însă, în urmă cu un an, o farsă nevinovată făcută bunului lui prieten din copilărie, Spencer, i-a dat peste cap lumea lui perfectă și bine organizată, răsturnându-i sistemul de valori bine pus la punct. La rugămintea lui Harper, sora lui Spencer, care dorea să se răzbune pe acesta pentru o întâmplare petrecută cu ani în urmă, a fost de acord să joace o scenă în timpul unui antrenament de softball, care să sugereze că erau iubiți, el dându-și jos cămașa, iar ea trecându-și mâinile în jos pe pieptul lui. Spencer spumegase de furie, amenințându-l pe Nick că-l va rade în cap și-i va vopsi sprâncenele în portocaliu dacă se va mai atinge vreodată de ea.
Însă micul lor experiment nevinovat avusese un efect de bumerang asupra lui Nick, care o văzuse brusc cu alți ochi pe prietena lui din copilărie, mai mică cu trei ani ca el. Deși trecuse un an de atunci, el nu mai avusese nicio relație amoroasă, toate fanteziile lui sexuale având-o în prim-plan doar pe Harper. Nu însă amenințarea lui Spencer îl făcea să stea deoparte, ci faptul că Harper se purta cu el la fel ca întotdeauna, dulce și prietenoasă, tachinându-l cu mici glume cu dublu înțeles.
”O ține permanent într-un fel de miștocăreală verbală, care e flirt, dar nu chiar flirt. Rezultatul? Eu sunt mâța, iar ea ține în mână laserul. Alerg după punctul roșu, dar nu-l prind niciodată.”