Kami Garcia & Margaret Stohl - Luna de Foc vol.3
- Автор: Kami Garcia & Margaret Stohl
- Язык: Română
- Жанр: Прочая поэзия
Электронная книга - «Kami Garcia & Margaret Stohl - Luna de Foc vol.3». Краткое содержание книги:
Descarcă și citește cele mai bune cărți regizate în filme Kami Garcia, Margaret Stohl Luna de foc vol. 3 din Seria Cronicile Casterilor carte online gratis .PDF
Seria Cronicile Casterilor Kami Garcia, Margaret Stohl
Genul: Young Adult, Fantasy-romance
Beautiful Creatures Series (Caster Chronicles):
1. Beautiful Creatures– 2009 / A 16-a Luna
2. Beautiful Darkness– 2010 / Cartea Lunilor
3. Beautiful Chaos – 2011 / Luna de foc
4. Beautiful Redemption– 2012
Tumult şi pace, întuneric şi lumină
– Suntem toţi născociri ale aceleiaşi minţi,
Trăsăturile aceluiaşi chip, mugurii aceluiaşi copac;
Personaje ale marii Apocalipse,
Tipurile şi simbolurile Eternităţii,
Început, sfârşit, mijloc, şi fără sfârşit.
— William Wordsworth,
Preludiu: Cartea a şasea Luna de foc Tocmai când începuseră să se obișnuiască cu evenimentele stranii care aveau loc în Gatlin, orășelul lor natal, Ethan și Lena sunt luați prin surprindere de alte întâmplări imposibile. Roiuri de lăcuste, căldură insuportabilă, furtuni devastatoare iau cu asalt orășelul, în timp ce Ethan și Lena se străduiesc să descifreze semnificația și consecințele Revendicării Lenei. Dezastrele naturale afectează până și puterile supranaturale ale Casterilor. Cum vor putea fi oprite toate aceste calamități și, mai ales, cine va fi sacrificat pentru a salva Gatlinul?
Fragmet:
„- Ethan, acesta nu este un vis. Trezeşte-te! Acum! Apoi Macon lua foc, iar mintea mea s-a blocat şi n-am mai vedea nimic, deoarece durerea era atât de intensă, încât nu eram în stare nici să gândesc, nici să visez. Un sunet ascuţit întrerupse zumzăitul ritmat al lăcustelor se aflau dincolo de fereastră mea. Am sărit că ars, iar zgomotul se intensifica pe măsură ce mă dezmeticeam. Era Lucille. Stătea pe patul meu şuierând, iar părul de pe spatele arcuit i se zbârlise. Urechile îi erau pleoştite şi, preţ de o secundă, am avut impresia că şuieră la mine. I-am urmărit privirea, prin întuneric. La capătul patului meu, stătea cineva. Mânerul lustruit al toiagului sau lucea în lumina. Nu mintea mea se agăţase de gânduri concrete, ci Abraham Ravenwood.
– Sfinte Sisoe! M-am tras mai în spate, lovindu-mă de tăblia de lemn din spatele meu. Nu aveam unde să plec, deşi tot ce îmi doream era să o iau la fugă. Instinctul prelua controlul – fugi sau luptă. Nici prin cap nu îmi trecea să încerc să mă lupt cu Abraham Ravenwood.
– Pleacă! Acum! Mi-am apăsat tâmplele cu mâinile, că şi când el ar fi putut ajunge la mine prin durerea surdă pe care o simţeam în cap. Mă privea insistent, analizându-mi reacţiile.
– Bună seară, băiete! Observ că încă nu ai învăţat unde ţi-e locul la fel că nepotul meu. Abraham clatină din cap. Micuţul Ravenwood. M-a dezamăgit mereu copilul acesta. Mi-am strâns pumnii involuntar. Abraham părea amuzat. Pocni din degete. Am căzut pe jos în faţă lui, gâfâind. M-am lovit cu obrazul de podeaua tare. Nu vedeam nimic în afară de cizmele lui din piele crăpată. M-am chinuit să îmi ridic capul.
– Aşa mai vii de-acasă. Când Abraham zâmbi, barbă lui albă îi scoase în evidenţă caninii şi mai albi. Părea diferit faţă de ultima oară când îl văzusem, la Marea Barieră. Costumul lui alb de sărbătoare era înlocuit de unul mai închis la culoare şi mai impunător, iar cravată subţire şi neagră era legată cu grijă sub gulerul cămăşii. Iluzia unui gentleman prietenos din Sud dispăruse. Chestia această care stătea în faţă mea nu semăna deloc cu un bărbat, şi încă şi mai puţin cu Macon. Abraham Ravenwood, părintele tuturor descendenţilor din neamul Incubus Ravenwood, era un monstru.
– Eu n-aş spune monstru. Deşi nu mă prea interesează părerea ta despre mine, băiete. Lucille şuieră mai tare. Am încercat să mă ridic de jos şi să îmi stăpânesc vocea că să nu tremure.
– Ce naiba cauţi în capul meu? El ridică o sprânceană.
– Ah, ai simţit cum mă hrănesc. Nu-i rău pentru un Muritor. Se apleca în faţă. Ia spune-mi, care e senzaţia? M-am întrebat mereu. Seamănă mai mult cu o tăietură sau cu o muşcătura atunci când dau iama în gândurile pe care le îndrăgeşti cel mai mult? Secretele şi visurile tale? M-am ridicat încet în picioare. Mă clătinam şi abia reuşeam să-mi menţin greutatea.
– Şi nu mai intri în mintea mea, psihopatule! Abraham izbucni în ras.
– O voi face bucuros. Nu prea am ce vedea acolo. Ai şaptesprezece ani şi abia dacă ai trăit. În afară de câteva întâlniri amoroase cu un caster bun de nimic. Am tresărit. Îmi venea să îl apuc de guler şi să-l arunc afară pe fereastră. Aş fi făcut-o, dacă aş fi putut să îmi mişc braţele.” Beautiful Creatures s-a bucurat de o foarte frumoasa ecranizare.